Cele mai importante proiecte care se derulează la Hârtiești în această perioadă sunt cele două implementate cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”. ”Atât la extinderea canalizării, cât și la modernizarea drumurilor, avansăm. Cred că sunt cele mai importante proiecte din această perioadă, deoarece investițiile în infrastructura de utilități și de drumuri vor aduce imense beneficii pe termen lung și, evident, un confort sporit localnicilor. Amintesc că este vorba de introducerea a 8 km de rețea de canalizare și asfaltarea a 8 km de drumuri. În același timp, cu fonduri proprii, continuăm și lucrările de amenajare a parcului din centrul localității și, foarte important de semnalat este faptul că am reușit realizarea nomenclatorului stradal, atât în format fizic cât și electronic, având acum o evidență foarte clară a străzilor și numerelor poștale, pentru fiecare gospodărie. Ca noutăți, ne pregătim să depunem un proiect de mare valoare pentru digitalizarea aparatului administrativ, proiect a cărui implementare ne va ajuta foarte mult în eficientizarea activității Primăriei și a serviciilor pentru cetățeni.”, a punctat Cosmin Ștefan, edilul șef din Hârtiești.
Hârtiești: Proiectele de investiții continuă
- Alexandra Olteanu
- Administratie
- 3 decembrie 2024
- 98 vizualizari
Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp
Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.
Articole similare
O locomotivă electrică a luat FOC
august 10, 2022
Felicitare – Ion Cosmin Ștefan, primarul comunei Hârtiești
martie 5, 2023
Angajări la STAT! 472 de posturi scoase la CONCURS
aprilie 6, 2023
Oamenii nu pot să iasă din curte, după ce porțile lor au fost asfaltate
noiembrie 16, 2023