Aceasta este cea de-a doua etapă de dezvoltare a fabricii care la finalizare va avea o suprafaţă totală de 43.000 mp. În total, terenul pe care îl deţine compania la Curtea de Argeş are 130.000 mp. De asemenea, numărul angajaţilor se va dubla la 1.000 de persoane.
Unitatea de producţie a fost inaugurată în 2016, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro. Pentru cea de-a doua etapă de dezvoltare compania a primit un ajutor de stat.
„Urmează partea a doua de dezvoltare a fabricii din Argeş care se va finaliza în 2022. Tot atunci vom ajunge la 1.000 de angajaţi, practic o dublare a numărului acestora. Vom produce din ce în ce mai mult în România. Nivelul actual de producţie este de 4 milioane de produse”, a declarat Lilia Sedlar, reprezentant Karcher.
















