Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat!
Ruta Alinei Gorghiu prin universitățile private, diplomele și cursurile absolvite sau predate seamănă uimitor cu traiectoria fals-universitară a Elenei Udrea.
La o trecere superficială prin CV-ul doamnei Gorghiu, lucrurile par chiar minunate. Impostura este elegant ascunsă în formulări ambigue sau omisiuni. Doamna Gorghiu scrie asta în CV: absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul UCDC; licenţă în ştiinţe juridice, specializarea Ştiinţe juridice şi Administrative la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
A terminat Dreptul la una dintre cele mai slabe școli
Abrevierea UCDC ascunde, în fapt, impostura, căci te face să crezi că doamna Gorghiu a terminat cea mai bună facultate de drept din țară, unde competiția era foarte serioasă.
Facultatea pe care a absolvit-o este însă Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, o facultate pe bani, care a fost de multe ori ținta unor scandaluri în presă.
Unii dintre cei mai toxici politicieni români au predat la această facultate – de la Elena Udrea la Rodica Stănoiu, de la Mihalache la Titus Corlățean. Zeci de politicieni au fost plătiți de faimoasa universitate.
Articolul integral pe Integritatepebune.ro
















