Garda Forestieră Argeş a întors-o ca la Ploieşti. Rezultate…

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Garda Forestieră Argeş, deşi subordonată instituţiei similare din Ploieşti, a reuşit în 2016 să efectueze 519 controale în regim silvic doar cu personal propriu. În urma acestora, inspectorii Gărzii au confiscat 1.460 mc material lemnos comercializat de agenţi economici şi 4400 mc, reprezentând arbori tăiaţi ilegal. Cea mai mare problemă a Gărzii Forestiere Argeş este lipsa personalului, doar 11 angajaţi fiind nevoiţi să acopere o arie forestieră de 276.800 hectare. „Volumul de muncă este destul de ridicat, primim sute de sesizări de la cetăţeni, asta în afara controalelor tematice pe care le desfăşurăm. Suntem doar 11 inspectori care facem atât muncă de teren cât şi de birou, reprezentând o multitudine de acte. Până de curând nu aveam nici maşini cu care să ne deplasăm, aveam un singur autoturism. Din fericire am mai primit câteva acum. Prefectura Argeş, în schimb, ne-a ajutat cu spaţiu, pentru că ajunsesem să lucrăm într-un apartament.”, declară directorul instituţiei, Alin Mihai.

 Cu toate că judeţul Argeş are una dintre cele mai mari suprafaţe de păduri dintre judeţele învecinate, nefiresc, Garda Forestieră a trecut în subordinea direcţiei de la Ploieşti. Există discuţii asupra unei reveniri la forma iniţială de organizare, ceea ce ar întări capacitatea de acţiune a  instituţiei argeşene.

 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top