Focar de COVID în Thassos

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 Grecia este printre țările cu cea mai mare creștere a numărului de cazuri de COVID-19, după ce a eliminat toate restricțiile, la începutul verii, iar turiștii depistați cu infecția nu mai sunt obligați să se izoleze.

Directorul Centrului de Sănătate din Prinos atrage atenția printr-o postare pe Facebook și recomandă purtarea măștii de protecție, mai ales în zonele aglomerate, fie că vorbim despre locuri în aer liber sau locuri închise. 

 

 

Unitățile de cazare din Thassos și Halkidiki au rate de ocupare peste așteptări în luna iulie, iar turiștii români se află în fruntea clasamentului.

„Thassos se îneacă în turiști, traficul este foarte bun de la jumătatea lunii iunie, cu rate foarte bune de ocupare a hotelurilor”, a declarat Paris Paraschoudis, președintele uniunii hotelierilor din insulă, potrivit Thess Economy.

Luna iulie vine cu un procent de ocupare de 90%, iar cea mai mare parte a turiștilor din Thassos sunt români.

„Cea mai mare parte a turiștilor străini din Thassos sunt români, urmați de alți turiști din balcani, dar și germani, britanici, polonezi, scandinavi, lituanieni, cehi și slovaci. În luna august sunt așteptați italienii, precum și mai mulți greci, care obișnuiesc să plece în vacanțe în luna respectivă”, scrie presa elenă, citată de Realitatea.net. 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top