După 19 mai, adio RCA ieftin!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp
Până pe 19 mai aproape orice șofer din România ar trebui să se gândească să își facă un RCA, chiar dacă are unul valabil. Motivul este unul simplu: până la această dată prețurile nu pot depăși un anumit plafon, fixat prin Hotărâre de Guvern, pe 19 decembrie. 
După 19 mai, doar șoferii cu vârsta de peste 60 de ani, mai ales cei care conduc în orașele mici, puțin aglomerate, vor avea șansa să plătească un tarif mai mic decât în prezent, având în vedere că se reintroduce criteriul zonei în calculul tarifelor. În rest, prețurile vor fi mai mari.
 
Astăzi, de exemplu, un șofer cu vârsta de 34 de ani, din București, care conduce un automobil cu o capacitate cilndrică de 1,6 litri, plătește minimum 712 lei pe an și maximum 784 de lei, după cum arată calculatorele brokerilor. Același șofer plătea, înainte de plafonare, în jur de 1.100 de lei, situație la care este foarte probabil să revină și după expirarea perioadei cu tarife plafonate. 
 
În cazul tinerilor sub 27 de ani, situația este chiar mai clară. Înainte de plafonare, ei plăteau până la 2.200 de lei, în cazul unui automobil cu cilindree de 1.600 cm cubi, iar astăzi plătesc maximum 1.166 lei.  
În cazul asigurărilor pe 6 luni, majoritatea ofertelor sunt dezavantajoase, având în vedere că firmele nu doresc să vândă pe perioade mai mici de un an. 
 
Tarifele analizate de Capital se referă la un șofer încadrat în categoria B0, adică nu are nici daune recente la activ și nici nu beneficiază de bonus. La aceste tarife, în funcție de categoria unde este inclus de sistemul CEDAM, prețul poate fi cu până la 36% mai mare sau cu până la 50% mai mic, conform noului sistem bonus-malus. 
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară își propune să adopte mai multe măsuri menite să compenseze efectele ieșirii, cel târziu pe 19 mai, din perioada cu tarife plafonate la RCA.
 
Elementul de noutate îl constituie modalitatea efectivă prin care se va încerca preluarea clienților cu risc ridicat, inclusiv a celor considerați neasigurabili. „Analiza prevederilor legislative de pe alte piețe mature (ex.: Austria, Belgia) indică abordări precum posibilitatea apelării la o asociație a asigurătorilor în situația în care tariful de primă depășește un anumit prag. În urma determinării de către această asociație a unui tarif aferent riscului ridicat, contractul de asigurare este repartizat pe baza unor criterii, care pot să țină cont de cota de piață, către o societate de asigurare membră a asociației. În România, acest proces ar putea fi gestionat de către BAAR“, transmite ASF, într-un comunicat.
 
Concret, ASF se gândește la modelul austriac, care presupune ca acei clienți cu riscuri foarte mari (generate de un istoric de daună foarte încărcat) să fie repartizați, în funcție de criterii care încă nu au fost stabilite, către firmele de asigurare.
În primul rând,  de noul instrument vor beneficia clienții care nu pot cumpăra o asigurare, fiind refuzați de asigurători din cauza riscului.  
 
În Austria, de repartizarea cli­en­ților, care se face în funcție de cota de piață, se ocupă organizația reprezentativă a asigurătorilor, care în respectiva țară are nu doar fun­cțiunile UNSAR din România (uniunea asigurătorilor), ci și pe cele ale BAAR (Biroul Carte Verde).
Pe lângă tratamentul special aplicat clienților riscanți, ASF mai amintește și de introducerea tarifului de referință ce urmează să fie calculat de un consultant independent angajat de ASF.
 
Acest tarif va reprezenta o primă tehnică, calculată pe fiecare categorie de autovehicule în parte, care poate fi folosită de firmele de asigurare pentru a stabili tarifele. ASF se așteaptă ca publicarea acestui tarif orientativ să determine firmele de asigurare să mențină prețurile în jurul lui, pentru a nu ieși din piață.
 
ASF mai amintește și de măsuri de educare a șoferilor. „Se va lucra la elaborarea unui ghid cu privire la prevenirea practicilor incorecte, neloiale, care să includă recomandări referitoare la conduita asigurătorilor sau intermediarilor în asigurări în relația cu consumatorii, precum și implementarea unor activități de informare publică și educație financiară axată pe rolul și utilitatea RCA“, transmite ASF.
Sursa Capital


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top