În România avem puțin peste 2 milioane de locuințe asigurate, dintr-un total de 9,7 milioane înregistrate, conform Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) și Institutului Național de Statistică (INS). În județul Argeș au fost încheiate până acum doar 33.468 de asigurări PAID.
Practic, 4 din 5 proprietari nu au nicio formă de protecție financiară în fața unui dezastru.
74,5% dintre locuințele asigurate se află în mediul urban, iar 95,7% fac parte din categoria A, adică realizate din materiale rezistente.
Județele București, Ilfov, Timiș și Brașov se află în top, raportat la gradul de cuprindere în asigurare, cu 39,25%, 38,25%, 34,22%, respectiv 32,79%.
La polul opus găsim Botoșani, Vaslui, Olt și Teleorman, cu 9,41%, 9,30%, 9,24%, respectiv 9,21%. Românii care vor să fie în legalitate plătesc anual 130 lei pentru locuințele construite din cărămidă sau alte materiale rezistente, respectiv 50 de lei pentru cele din chirpici sau materiale netratate. Conform legii, valoarea maximă a despăgubirii este de 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe, respectiv 50.000 de lei pentru cea de-a doua.
Proprietarii acestor imobile riscă, alături de toți ceilalți care nu și-au asigurat locuințele, amenzi între 100 și 500 de lei. PAID susține că sancțiunile ajută doar în situații extreme și pune accentul pe informare și pe verificare prin intermediul autorităților de resort.
