De la 1 septembrie, apare Linia 12, pe ruta Bradu-Piteşti şi retur

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 „Dragi brădeni, după o absență de 20 ani, Linia 12 de transport public local cu autobuze va fi operațională din nou, începând cu 1 septembrie. Acest lucru a fost posibil și cu sprijinul domnului primar al Piteştiului, Cristian Gentea, dar și prin efortul conjugat al administrațiilor locale al comunelor din zona metropolitană, Bascov și Mărăcineni, cărora le mulțumesc încă o dată pe această cale.

Mai jos regăsiți programul de circulație al mijloacelor de transport public. Precizez că fluxul de călători va fi monitorizat permanent astfel încât să poată fi ajustat în funcție de necesitățile dumneavoastră.

Tarifele vor fi următoarele:

– prețul unei călătorii integrate pe bază de bilet este de 2,5 lei;

– prețul unui abonament nenominal integrat (toate traseele), pentru o zi, este de 10 lei;

– prețul unui abonament integrat (toate traseele), pentru o lună, este de 80 de lei.

Biletele de călătorie pot fi procurate de la:

– casele de bilete;

– automatele de bilete;

– din autobuzele dotate cu POS-urile marcate cu inscripția Mastercard sau Visa, cu carduri tip contactless, Master card sau Visa.


Abonamentele pot fi procurate de la casele de bilete.”, a transmis primarul Dan Stroe, de la Bradu. 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top