Cresc prețurile la produsele din tutun

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 Prețul unui pachet de țigări ar putea crește cu 50 de bani, ținând cont de practicile din trecut ale companiilor de profil care au încercat să evite majorările ample bruște. E posibil să fie și companii care să nu majoreze prețul, luând în considerare că l-au crescut în aprilie.

Comercianții preferă, de regulă, prețuri rotunde, astfel că e posibil să apară o creștere de doar 50 de bani dacă, spre exemplu, acciza ar avea un impact de 62 de bani. Deciziile referitoare la creșterile de prețuri sunt luate de fiecare companie în parte.

S-a încheiat precedentul calendar de majorare a accizelor, însă autoritățile nu au adoptat până acum unul nou. Majorările accizei la țigarete au fost motivate până în prezent de nevoia de a respecta Directiva UE care impune un nivel minim pentru acciză. Ea ar fi trebuit să crească din aprilie, însă statul nu a luat decizia aceasta, a încasat mai puțini bani la buget. Sunt, totuși, și companii care  au majorat prețurile. Acciza actuală de 563,97 lei/1.000 de țigarete ar urma însă să crească de la 1 iulie cu 30,97 lei (5,5%), la 594,94 lei, urmată de o nouă majorare din 2023, potrivit datelor transmise de Profit.

 

 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top