Alina Gorghiu a fost unul dintre oamenii care l-au propulsat pe Florin Cîțu în funcția de premier sau președinte al PNL.
„Cu Florin Cîţu, preşedinte PNL şi prim-ministru, stabilitatea guvernării va fi asigurată”, scria Alina Gorghiu înainte de alegerea lui Câțu în fruntea PNL. La doi ani de la această declarație, Alinuța îi trage preșul de sub picioare.
„Din perspectiva PNL nu mai este niciun secret, în mod constant am fost de-a lungul timpului în favoarea desfăşurării activităţii justiţiei. Am dat un vot favorabil ridicării de imunitate, astfel încât Parchetele să poată să investigheze diverse lucruri cu care s-au sesizat şi facem acest lucru indiferent că persoana despre care se cere ridicarea de imunitate este membru al PNL sau membru al oricărui alt partid. Aşa cum am mai spus, nu în Parlamentul României se stabilesc vinovăţiile. Justiţia este cea care decide pe bază de probe”, a explicat Alina Gorghiu, referindu-se la dosarul deschis de procurorii DNA privind achiziţia de vaccinuri în perioada pandemiei în care vor fi cercetați Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
















