Minorul, elev la aceeași instituție de învățământ, a atras atenția jandarmilor prin comportamentul său și prin faptul că a evitat contactul cu aceștia în momentul interceptării. Oamenii legii au procedat la controlarea unei borsete pe care o avea asupra sa și au descoperit un baston telescopic, obiect considerat periculos și interzis pentru deținere.
Pe numele elevului, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”port fără drept de obiecte periculoase”, iar documentele întocmite cu această ocazie au fost predate lucrătorilor Secției 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
















