Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU, împreună cu deputatul Remus Mihalcea, au fost astăzi prezenți la #Priboieni, acolo unde a fost făcută recepția noii săli de sport din localitate.
Investiția, în valoare de două milioane de lei, a fost realizată prin Compania Națională de Investiții și de ea vor beneficia, așa cum a evidenția și primarul Sorin Lupu, peste 200 de elevi de la Școala Generală „Constantin Rădulescu-Codin”.




La rândul său, deputatul Remus Mihalcea, medic de profesie, a evidențiat faptul că investiția în sala de sport vine în sprijinul unei dezvoltări armonioase și sănătoase a copiilor.








