Deputat PSD: Nu e criză, Dragnea e supărat că primarii n-au bani

Deputatul PSD Argeş, Nicolae Velcea le răspunde primarilor revoltaţi că nu au primit nici un răspuns referitor la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, astăzi fiind ziua când trebuia semnat ordinul. Toţi primarii din ţară au depus proiecte aşteptând banii promişi pentru lucrări specifice, dar din cauza faptului că Liviu Dragnea vrea să pice Guvernul Grindeanu, programul intră în stand-by. „Şi domnul Dragnea e supărat, de aia a cerut evaluare...”

Deputat PSD: Nu e criză, Dragnea e supărat că primarii n-au bani

Reporter: Direct, cum va fi afectat judeţul Argeş de criză?

Nicolae Velcea, deputat: „Eu nu cred că este o criză, este o măsură luată de preşedintele partidului în urma unei evaluari. Amintiţi-vă că încă din campanie, Liviu Dragnea a spus că va urmări să nu ne abatem de la programul de guvernare, de la etapele stabilite.”

R: Şi ce nu s-a urmărit, domnule deputat?

N.V: „Sunt mai multe, nu ştiu să vă spun acum punctual. A fost o echipă care a prezentat evaluarea în CEX, noi ne supunem CEX-ului, toate organizaţiile din ţară au votat.”

R: Nu ştiu cum spuneţi dvs că nu e nicio criză, primarii PSD din Argeş sunt foarte supăraţi. Aşteptau astăzi un răspuns pentru finanţarea pe PNDL. Ce aveţi să le mai transmiteţi?

 N.V: „Asta a fost şi motivul, nerespecatrea programului, suntem la jumătatea lunii iunie şi primarii nu au primit banii promişi. Este normal ca şi domnul Dragnea să fie supărat şi toţi primarii din ţară!”

R: Şi nu se mai putea aştepta măcar o zi ca să se semneze ordinul PNDL, acum cine îl mai semnează?

N.V: „Da, este destul de complicat. Normal, Guvernul ar trebui să funcţioneze până la nominalizarea următorului Guvern.”

Într-un material anterior, un primar PSD anticipa acest gen de răspuns, şi că responsabilitatea va fi trecută în spatele Guvernului Grindeanu. Citeşte şi 3000 de primării blocate de CRIZA lui Dragnea. Primarii se revoltă