Sănătatea după Simona Oprescu: Avem cancer, dar ne tratăm!

Deputatul Simona Bucura Oprescu elogiază programul de testare gratuită a femeilor, Papanicolau, dar nu cunoaşte situaţia reală. Medicii de familie din Argeş nu s-au înghesuit să se înscrie în program, deşi acesta este demarat încă din 2013, ceea ce înseamnă că femeile nu pot beneficia de trimitere de la medicul de familie, pentru efectuarea testului în mod gratuit. Mai mult,ea spune că acest control se poate face în orice spital din judeţ, lucru total incorect.

Sănătatea după Simona Oprescu: Avem cancer, dar ne tratăm!

Deşi Papanicolau nu înregistrează nici pe departe succesul trâmbiţat, Simona Bucura Oprescu se aruncă deja în alte promisiuni: testarea gratuită pentru cancerul la sân.


Testul Papanicolau este un examen ginecologic destul de costisitor, astfel încât majoritatea româncelor nu şi-l permit. În acest sens, din 2013, Ministerul Sănătăţii, a implementat pe o perioadă de 5 ani un program de testare gratuită, care vizează toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, indiferent de venit.

Chiar şi femeile care nu sunt asigurate pot beneficia de test gratuit. Numai că, medicii de familie au evitat să se înscrie în program, astfel că româncele nu pot beneficia în număr satisfăcător de testare. Deputatul argeşean Simona Bucura Oprescu vede lucrurile altfel: "Programul Papanicolau este un succes, în toate satele din Argeş femeile având acces la această testare.", declară aceasta în ultima conferinţă de presă a PSD Argeş.


Redactorii Momentulzilei.ro îi aduc la cunoştinţă, în premieră pentru deputat, că lucrurile nu stau chiar aşa şi că medicii de familie nu s-au înscris în program. Ba mai mult, în Argeş există doar trei spitale unde se poate efectua. Răspunsul deputatului: "Nu am ştiut acest lucru..."


În schimb DSP Argeş cunoaşte problema. Într-o declaraţie anterioară medicul Eliza Lupu explica:
“ Orice femeie, indiferent de venitul financiar pe care îl are, sau nu îl are, merge la medicul de familie şi solicită formularul special pentru acest test. La rândul său, medicul îi dă trimitere la spitalul cu care are încheiat contract. În Argeş, doar trei unităţi sunt incluse în program: Spitalul Judeţean din Piteşti, Spitalul Curtea de Argeş şi Spitalul Câmpulung. Dacă medicul de familie nu s-a înscris în program, femeia se poate adresa oricărui alt medic de familie, care a considerat că nu trebuie să-i priveze pe pacietii săi de acest drept."

Cu toate acestea, Guvernul Grindeanu are gânduri mari, examinarea gratuită pentru cancer mamar. Cel de col uterin a fost un succes.