Program prelungit la taxe și impozite la Bradu

Până pe data de 31 martie, cetățenii din Bradu beneficiază de bonificaţie la plata integrală şi cu anticipaţie a tuturor obligaţiilor datorate bugetului local dacă achită întreaga suma datorată. Aceștia au mai multe opțiuni de plată: online, prin intermediul Ghișeul.ro sau prin accesarea site-ului primariabradu.ro, dar și fizic, la sediul Primăriei Bradu.

Program prelungit la taxe și impozite la Bradu

Cum foarte mulți oameni preferă metodele clasice de plată – pentru a nu se genera aglomerație la ghișeu, dar și pentru a veni în întâmpinarea celor care au serviciu până după-amiaza - programul de lucru al Casieriei din cadrul Primăriei Bradu a fost prelungit. Până pe 31 martie, în fiecare zi de joi a săptămânii, casieria va fi deschisă în intervalul 8.00 – 18.00.


Reducerea la impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloacele de transport este de 10% pentru persoanele fizice. Conform reglementărilor în vigoare, dările către stat se achită în două tranşe: prima până la data de 31 martie, iar cea de-a doua până la data de 30 septembrie. După depăşirea acestor termene, se calculează penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.