Polițistul s-a izbit puternic de o mașină în care se aflau patru oameni. Toți au suferit răni grave și au fost transportați la spital. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă, care arată clar faptul că polițistul taie calea unui autoturism, condus de o femeie în vârstă de 29 de ani.
După impact, bărbatul trage mașina și fără pic remușcare, în loc să se îndrepte spre cele patru victime din autoturismul în care tocmai intrase, se face nevăzut.
Într-un final polițistul, dar și fratele primarului din Plosca au mers la poliție, acolo unde au declarat accidentul. Inițial polițistul s-a gândit la o variantă de a scăpa de pedeapsă.
Mai exact, a vorbit cu fratele primarului ca acesta să ia vina asupra lui. Doar că odată ajuns la poliție, testat cu alcooltestul, fratele primarului a fost descoperit cu o alcoolemie de 0,80 grame alcool pur în aerul expirat.
Acela a fost și momentul în care înțelegerea dintre cei doi a picat. În aceste momente, polițistul este cercetat penal.
Autor: L.C. 15.01.2023 - 10:36 AM 205