În comuna Bradu continuă lucrările de asfaltare a străzilor

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe a anunțat cu satisfacție că a reușit să își îndeplinească programul cu care a venit în fața alegătorilor acum patru ani, în ciuda tuturor problemelor pe care le-a ridicat criza sanitară din acest an.

În comuna Bradu continuă lucrările de asfaltare a străzilor

 O nouă stradă a fost asfaltată și dată brădenilor care așteptau de mult timp aceste lucrări. Este vorba despre strada Primărverii 2 pe care acum se poate circula în cele mai bune condiții. Au și început lucrările de asfaltare la o nouă stradă din Bradu . Ritmul este susținut pentru ca toate proiectele să respecte termenele de finalizare. Acum se lucrează la asfaltarea străzii Liliacului și primarul Dan Stroe le transmite brădenilor un mesaj simplu, dar extrem de important pentru comunitate - "când promitem, facem". De altfel, primarul comunei Bradu  se bucură de respectul și prețuirea celei mai mari părți din comunitatea pe care o administrează, iar totul a fost posibil doar prin respectarea cuvântului dat și a faptului că a fost mereu alături de brădeni.