În comuna Bradu va începe extinderea rețelei de gaze

In comuna Bradu continuă asfaltarea și pietruirea mai multor străzi, precum și refacerea parcării de la Căminul Cultural. Curând însă vor începe lucrărie la cel mai important obiectiv – exinderea rețelei de gaze.

În comuna Bradu va începe extinderea rețelei de gaze

 Strada Primăverii 5 urmează să fie asfaltată și să fie amenajată o parcare (între strada Primăverii 5 și strada Primăverii). Lucrarea se află în procedură de licitație.

– Reparații prin pietruire și asfaltare pe străzile Maria Tudora, Sabin Iliescu, Amzăreasca (cap de linie), Gării, Mușcatelor, Pasarelă Geamăna (intrarea din DJ – lângă pasarelă), Gării (cu refacerea pasajului de trecere la nivel de cale ferată).
– Refacerea parcării de la Căminul Cultural prin reparații asfaltice. Continuă lucrările la rețelele de canalizare menajeră și pluvială
– Se lucrează la canalizarea pluvial pe strada Principală de la Pasarelă spre Aleea Neajlov (pe partea cu fosta unitate militară) și continuă amenajarea trotuarelor pe strada Serelor.
– Se află în procedură de licitație investiția pentru rețeaua de canalizare menajeră pe strada Fragilor (extindere), dar și investiția privind împrejmuirea cimitirului din Geamăna (amenajarea unui gard la terenul cumpărat pentru extinderea cimitirului).
– Sunt în curs de execuție lucrările pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare pe strada Castanului.

De asemenea, va începe și execuția lucrărilor de asfaltare pe strada Primăverii 2.
– S-au făcut achiziții pentru lucrările de ridicare la cotă a căminelor de canalizare menajeră pe străzile Cornului, Buna Vestire, Cimitirului.
– Lucrări pe cursul de apă Gemenița
– Pentru amenajarea hidrotehnică (Chitop – Gemenii), se așteaptă avizul de la Mediu. După ce se va obține autorizația de construcție vor începe lucrările.
– Pe strada Gării, în interiorul parcului s-a amenajat canalul care-l străbate, pentru a nu se mai inunda zona.
– Canalizare pluvială de la Târgul Săptămânal – Valea Geamăna (pe partea stângă). Investiția este în procedură de licitație.
Încep lucrările de extindere a rețelei de gaze pe cele 14 străzi aprobate în 2019
Lucrările au început pe strada Liliacului, unde s-a finalizat extinderea și se lucrează la branșamente.
Urmează, în ordinea obținerii avizelor, următoarele străzi: Salcâmilor, Valea Geamăna, Afinului.