Încep DECAPITĂRILE la ALDE Argeş. Alegeri interne

Rezultatele slabe ale ALDE Argeș la alegeri nu au rămas fără urmări. Sâmbătă, 8 iunie, în ședința comună a Biroului Permanent Județean Argeș al ALDE și a Biroului Politic Municipal Pitești, s-a decis cu majoritate de voturi, reorganizarea structurilor de conducere în mai multe localități, precum și a structurilor de conducere din organizațiile urbane din Curtea de Argeș, Câmpulung, Topoloveni, Mioveni și Pitești.

Încep DECAPITĂRILE la ALDE Argeş. Alegeri interne

 Decizia a venit în urma unei analize a rezultatelor alegerilor europarlamentare din județul Argeș. În perioada următoare vor fi făcute analize punctuale pentru găsirea celor mai eficiente măsuri, în contextul în care toate organizațiile au ca obiectiv, în următoarele două luni, creșterea numărului de membri și întărirea structurilor organizatorice, având în vedere viitoarele alegeri.