Noua generaţie de DIRECTORI: umani, relaxaţi -TUDOR de la FINANŢE

Pe Lucreţiu Tudor, noul director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş l-am găsit la birou, vineri după amiază. Surprins şi el de prezenţa noastră, şi noi că după prânz mai găseşti şefi în instituţii publice şi administrative, am închegat totuşi un interviu intempestiv. Prima întrebare - ce-l recomandă la doar 36 de ani pentru această funcţie.

Noua generaţie de DIRECTORI: umani, relaxaţi -TUDOR de la FINANŢE

Faptul că nu este târşâit prin viaţa mocirloasă a politicii, îl face pe Lucreţiu Tudor să fie sincer şi deschis, vocea lui neavând acele inflexiuni viclene atât de cunoscute reporterilor atunci când stau de vorbă cu „mai marii” instituţiilor. Aşa că fără bâlbâieli de prisos, tânărul director explică: „Într-adevăr propunerea a venit din partea partidului unde am şi eu o adeziune (PSD), însă criteriul pe baza căruia s-a făcut nominalizarea este experienţa mea, peste 10 ani de activitate în control în cadrul ANAF. Practic sunt un om din sistem lucrând de peste un deceniu aici şi parcurgând etapele alături de colegii mei. Când ai sub 40 de ani şi mergi în control dacă nu stăpâneşti bine domeniul rişti să nu ai rezultatele aşteptate...Acum, eu am primit o delegaţie de şase luni dată de către ANAF să ocup atribuţiile funcţiei publice vacante de şef ADSFP Argeş. Astăzi se împlineşte o săptămână de la numire, deci foarte multe nu vă pot spune.”

 Reporter: Şi totuşi trebuie să aveţi în vedere o schimbare pe care vreţi să o faceţi mai rapid. Cu ce o să începeţi?

 Lucreţiu Tudor: „Ţin foarte mult să îmbunătăţim relaţia dintre Fisc şi contribuabil. Cetăţeanul trebuie să fie un partener al instituţiei, care la rândul său să privească Fiscul cu încredere şi nu ca pe un organism opresiv. Şi apoi mai vedem, de făcut sunt multe, mai ales trebuie lucrat la nivel de mentalitate şi conduită, asta aplicându-se în ambele sensuri funcţionar-contribuabil.”

Lucreţiu Tudor a lucrat în ultimii 10 ani la Alexandria unde se află sediul ANAF de care aparţine şi Argeşul şi nu a făcut politică. Practic, acesta dă startul unei noi generaţii în administraţie, generaţie aşteptată după decenii de birocraţie şi care sperăm să confirme. Este absolvent de studii economice la Universitatea Piteşti şi a urmat cursurile Colegiului Alexandru Odobescu. Din perioada de „glorie” a liceului, colegii îşi amintesc că Lucreţiu era unul dintre cele mai pitoreşti caractere. Din ultima sa bancă, unde se aşezase strategic, reuşea să facă orele mai atractive, practic contribuind la scăderea absenţelor pe clasă. Bine, nu că pauzele ar fi fost anoste...Deci, încă din liceu, Luc (aşa cum îi spuneau colegii) a dat dovadă că poate ţine echipa unită, chiar şi prin metode mai puţin obişnuite, lucru pe care bănuim că va fi în măsură să-l realizeze şi la Finanţe.