Ne omoară SĂNĂTATEA! Cel mai răsunător eşec pentru Dan Manu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti încă îşi caută managerul. Deşi postul este scos la concurs de mai bine de o lună, până în acest moment nimeni nu şi-a depus dosarul. Promisiunile preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, de a rezolva problema sănătăţii în Argeş, au eşuat lamentabil în dosare penale şi o activitate medicală îndoielnică.

 Ne omoară SĂNĂTATEA! Cel mai răsunător eşec pentru Dan Manu

 De-a lungul timpului, Spitalul Judeţean Argeş a tot fost în atenţia naţională, dar nu datorită unor succese ci a modului cum îşi exercită personalul meseria (bolnavi lăsaţi să zacă pe holuri, personal care face comerţ ambulant cu haine în spital, acuzaţii de incompetenţă etc), şi a unor fraude care s-au întins pe ani buni. Deşi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş (CJ), fostul şef al Serviciului de Medicină Legală, dr.Dan Manu a promis înainte de a câştiga CJ-ul că va face din sănătate o prioritate, rateurile s-au ţinut lanţ, culminând cu frauda de 3.988.688 de lei din fondurile spitalului, bani care au ajuns în buzunarul celebrei contabile Amalia Dumitraşcu.

De ce celebră? Pentru că Amalia Dumitrașcu e cunoscută și ca ”țepara de la BCR”, după ce a dat un tun de 800.000 lei la agenția bancară pentru care lucra. Şi cu toate acestea, noua administraţie a considerat normal să o ţină paznic la bani. Din referatul DIICOT reiese că în perioada 2012– 2017, contabila ar fi completat 70 de de  de ordine de plată, în baza cărora ar fi fost transferați 3.988.688 de lei din fondurile spitalului. Imediat după ce banii ar fi fost transferați fără drept de spital către contul firmei controlate de grupare, aceștia ar fi fost retrași în numerar de membrii grupării”.

Revenind la concursul de manager, este de înteţes de ce un specialist care ar vrea să-şi desfăşoare munca în mod corect nu se încumetă să conducă Spitalul Judeţean Argeş, şi asta în mandatul lui Dan Manu, un om din sistemul de sănătate, care cunoaşte problemele sistemului şi se presupune că dispune şi de soluţii, în noua sa calitate de conducător al judeţului.

Concursul ar urma să aibă loc în perioada de 19.10.2017 – 03.11.2017 după următorul calendar: 24 octombrie, începând cu ora 9 – proba scrisă (test grilă); 30 octombrie 2017, începând cu ora 9 – susţinerea proiectului de management.