Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă luni, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj.
”În jumătatea vestică a ţării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7…10 grade peste mediile multianuale). Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32…35 de grade”, au arătat meteorologii.