”Dragi cetățeni. Vă îndemnăm să opriți această nebunie, să nu vă trimiteți fiii și soții la moarte sigură. Putin ne face să mințim și ne pune în pericol”, spune un mesaj scris în rusă pe site-urile Forbes Rusia, Fontanka, Takie Dela și văzut de CNN.
”Am fost izolați de întreaga lume, petrolul și gazele nu se mai fac comerț. În câțiva ani, vom trăi ca în Coreea de Nord”, a adăugat acesta.
”De ce avem nevoie de asta? Să-l punem pe Putin în manuale? Acesta nu este războiul nostru, să-l oprim!”, se arată în mesaj.
Mesajul semnat de Anonymous și de un grup de jurnaliști
Mesajul este semnat grupul de hackeri Anonymous și de un grup care se spune că sunt ”jurnalişti cărora le pasă”. ”Acest mesaj va fi șters și unii dintre noi vor fi concediați sau chiar închiși. Dar nu mai putem suporta asta”, au scris ei.
Agenția de știri de stat TASS, precum și Kommersant și Izvestia au fost, de asemenea, sparte. Site-urile lor și sunt în prezent blocate. Reuters a raportat că site-ul web TASS afișa, de asemenea, același mesaj împotriva războiului. Utilizatorii rețelelor de socializare au raportat că au văzut același mesaj pe site-urile Kommersant și Izvestia.
















