Alexandru Rafila: “Sunt foarte puține cabinete medicale și stomatologice școlare sau dacă există cabinet, nu există medic”

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sunt 515 cabinete stomatologice școlare în toată țara, dintre care unul singur în mediul rural.

Potrivit Edupedu.ro, ȋn 2022, existau 514 cabinete stomatologice școlare și studențești în mediul urban și un singur cabinet în mediul rural, conform raportului Activitatea rețelei sanitare și de ocrotire a sănătății în anul 2022, al Institutului Național de Statistică.

De asemenea, INS a raportat pentru anul 2022, 2.114 de cabinet medicale în mediul urban și 27 în mediul rural.

„A existat pe vremuri o rețea de cabinete de medicină școlară, cabinete stomatologice. În momentul de față sunt foarte puține sau dacă există cabinet, nu există medic în multe dintre aceste cabinete. Ar trebui să lucrăm împreună cu Ministerul Educației și autoritățile locale pentru consultații preventive și tratamente inițiale ale cariei dentare, mai ales în școli”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății,  potrivit sursei citate.

 

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top