Stela Popescu a murit. Actriţa a fost găsită decedată în casă

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Stela Popescu ar fi împlinit 82 de ani luna viitoare. Vestea sfârşitului ei fulgerător i-a şocat pe apropiaţii artistei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a precizat că la 112 a fost primit un apel de la o persoană care anunţa “existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici”.

Ultima dată, Stela Popescu a urcat pe scenă acum două zile, la 21 noiembrie. Juca încă în două spectacole la Teatrul „Stela Popescu” de la Tineretului. 

 

„Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top