Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că România va deveni cel mai mare producător de produse agro-alimentare din sud-estul Europei.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că România va deveni cel mai mare producător de produse agro-alimentare din sud-estul Europei, iar românii vor mânca, la McDonald’s, cartofi românești.
„Am creat un program de schemă de ajutor de stat, de 590 de milioane de euro, INVESTALIM, procesare în România, iar fermierii și procesatorii români, pentru că sunt numai firme românești, au venit cu o finanțare de 400 de milioane de euro“, a spus ministrul Agriculturii, la DCNEWS.ro
„Procesare carne, ulei, panificație, cartof. Grup Şerban Holding de la Bacău a accesat un proiect de aproape 100 de milioane de euro prin care va realiza cea mai mare fabrică de ambalare, tranșare, congelare de cartofi din Uniunea Europeană. Nu ne mai dorim să plece cartoful românesc în Polonia, iar apoi să-l importăm noi, congelat, la pungă, la preț mult mai mare.
Mai mult decât atât, a încheiat contracte cu multe firme, multinaționale, de exemplu McDonald’s, prin care va asigura cantitatea de cartof congelat, din România, în aceste unități de comercializare“, a mai zis ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
















