Măsuri canonice contra corupției în Biserica Ortodoxă Română

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis măsurile canonice împotriva corupției, aplicabile în Biserica Ortodoxă Română (BOR).

BOR arată că ”nu se justifică sub nicio formă actele sau tentativele de corpuție”.

Documentul prevede măsurile privind hirotonia și numirea în parohii. Astfel, prin canonul 29 apostolic s-a stabilit că, „dacă vreun episcop, preot sau diacon ar dobândi această demnitate prin bani, să se caterisească el și acela care l-a hirotonit, și să fie scos cu desăvârșire și de la comuniune, precum Simon Magul de către Petru”.
Sfântul Sinod a hotărât că, „din momentul intrării în monahism sau în arhierie, monahii și ierarhii nu mai pot primi donații în nume personal, ci doar pentru mănăstirea sau eparhia în care își desfășoară activitatea”.

Potrivit documentului, simonia (corupția) se sancționează astfel:

în cazul clericilor, cu destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, în funcție de gravitatea faptei;
în cazul mirenilor, prin retragerea binecuvântării (aprobării scrise) chiriarhale de a desfășura o anumită activitate în Biserică;
în cazul monahilor, cu excluderea din monahism și interdicția de a purta haina monahală.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top